Abordarea pe strada...

Luni, 02 August 2010 06:46

Raspundem sau nu unui barbat care ne abordeaza pe strada sau in mijloacele de transport? Este un aspect pe care nu l-am discutat insa mi-a venit in minte in urma unei conversatii...nu stiu de cate ori mi s-a intamplat sa fiu intrebata diverse aspecte doar de conversatie...de la banala si tampita "Nu va suparati, cat este ceasul?" pana la "Nu vreau sa te sperii dar, fac un curs de masaj si incerc sa ma perfectionez...te-ar deranja daca ti-as propune sa ma lasi sa iti arat ce am invatat?" Este un moment stanjenitor si incerc intotdeauna sa nu raspund... sa imi vad de drumul meu si sa ma prefac ca nu aud....nu cred in astfel de abordari si mi se par fortate...
In alte tari, cand stai intr-un parc sau pe o terasa si iti bei cafeaua in compania propriilor ganduri exista intotdeauna un mascul care iti va deranja linistea si iti va spune ca te-a observat, trebuie sa se vada cu niste prieteni la un suc peste ceva timp si a ajuns mai devreme...statea si privea in jur si dintr-o data a simtit nevoia sa se prezinte...este un lucru absolut banal pentru ei si intotdeauna functioneaza replica asta...si incepi sa discuti si timpul trece si te-ai pricopsit cu o noua cunostinta...la noi insa, o astfel de abordare nu imi pare niciodata sincera... nu stiu de ce insa intotdeauna am fost retincenta la abordarile din locurile publice...le-am luat ca pe niste glume rasuflate sau imi aparea in minte ideea ca respectivul a facut un pariu pe mine cu siguranta...
Afara, oricare ar fi intentiile, nimeni nu sta sa analizeze ce este in spatele unei astfel de abordari... poate fi un om oarecare si sincer, poate fi cel care face pariul dar, in acelasi timp poate sa fie si un psihopat, dereglat mintal sau un criminal cautandu-si o alta victima (da stiu...ma uit la filme politiste mult).... insa...exista intotdeauna o astfel de posibilitate si nu crred ca ar trebui exclusa...
Pe de alta parte, discutand cu barbatii pe tema imi spuneau ca ar trebui sa ma gandesc ca exista posibilitatea ca omul respectiv chiar sa simta un impuls sincer si sa vrea sa ma cunoasca...fara ascunzisuri...hhmmm... cam rare aceste probabilitati... asa ma...prefer sa nu deschid niciun subiect ....
Sa nu mai discutam despre abordarile mult prea violente... mi s-a intamplat serile trecute sa imi vad de drumul meu, sa astept autobuzul si sa ma trezesc cu un mascul langa mine care ma ia si in brate si incepe sa ma intrebe tot felul de aberatii...de la "unde sunt animatoare?" pana la "nu vrei sa bem o cafea impreuna?" .... cum as putea sa raspund la o astfel de abordare? Simplu si la obiect...printr-o injuratura si o amenintare caci nu e bine sa te pierzi cu firea in momentele astea...mi-a trecut prin minte si scena in care eram frumos pocnita de el sau prietenii cu care statea insa am trecut peste ea si mi-am recapatat curajul....Abia asteptam sa scap si sa ajung acasa... am avut tendinta sa imi scot telefonul din geanta si sa sun pe cineva insa mi-a trecut prin minte si faptul ca puteam sa raman fara el si asta as fi considerat-o o crima....
Nenumarate femei sunt acostate pe strada si in locurile publice astfel...si atunci devin reticente la orice fel de discutie cu necunoscutii....chiar si cu cei care par absolut normali si chiar sunt sinceri... de teama... sa nu cumva sa ascunda ceva in spatele unor vorbe frumoase....de teama sa nu ajunga in locuri ciudate si infioratoare....
Barbatii nu se gandesc la astfel de momente si atunci cand o femeie nu le raspunde o catalogheaza imediat drept.... orice...nebuna, figuranta, ignoranta....Din pacate insa...noi chiar devenim ignorante si inchise in ceea ce priveste abordarile caci niciodata nu stii ce ascunde banala intrebare "Cat e ceasul?"....
Am avut momente in care mergeam mana in mana cu prietena mea "depresia" si aveam nevoie sa aud lucruri frumoase, sa imi regasesc increderea in mine si zambetul...si atunci gaseam tot felul de motive sa nu ma las abordata de nimeni... aveam nevoie sa discut, sa ies in lume si sa cunosc oameni noi dar...nevoia asta parca era mai mica decat sentimentul de autoprotectie...
Sunt oameni destul de sociabili care iau abordarile ca pe un prilej de a-si face cunostinte noi, de a schimba banalul si de a se amuza insa nu fac parte din aceasta categorie ...
Majoritatea suntem inchisi si inchistati, luam astfel de metode drept teluri ascunse ale altora pentru ca nu stim sa fim deschisi din cauza societatii in care am trait intr-o oarecare perioada... astfel, nu consider ca trebuie sa fim acuzati si catalogati doar pentru ca asa am fost educati... mai e mult pana sa ajungem sa fim cu totii deschisi si luminati, pana sa ajungem sa zambim chiar si celor pe care nu ii cunoastem...si pana sa luam drept normalitate astfel de momente....
Pana la urma...abordarea pe strada...nu e chiar ceea ce pare...sau este? Habar nu am...stiu doar un singur lucru: eu nu raspund!!! Voi?



Sursa: Alina Maria Barac

Foto:menmeetswoman