Boala secolului

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2010 09:27

Am citit o serie de articole terifiante legate de "boala secolului" - afectiuni care mai de care mai grave si aducatoare de sfarsit...

Nu am putut sa nu ma gandesc la viata mea, la ceea ce a insemnat pana acum, ceea ce imi doresc sa reprezinte de acum inainte si tot felul de analize... insa, ceea ce mi-a trecut prin minte fulgerator, asemenea unui glont care trece razant pe langa capul meu a fost ca nu maladiile reprezinta cu adevarat "boala secolului" ... ci singuratatea... in adevaratul sens al cuvantului...privesc cateva statistici si realizez ca peste 50% din cazurile de sinucideri sunt legate de dezamagiri in dragoste... nu am inteles niciodata ce mecanism atat de puternic declanseaza creierul uman si il determina pe om sa recurga la un astfel de gest dar, probabil ca oricate dezamagiri am avut... nu au reusit sa ma bulverseze atat de mult incat sa am curajul sa imi iau propria viata...

Revenind insa la singuratate, acest fenomen care a devenit un lait-motiv in zilele noastre. Din cauza stresului, a lipsei timpului, ne simtim din ce in ce mai singuri si neintelesi de cei din jur... ne este teama intotdeauna de momentele in care ne auzim propriile ganduri, ne masuram ritmul respiratiei si numaram de cate ori pe minut oftam din greu... ne inchidem in noi si blocam orice cale de acces catre suflet... in propriile stari ajungi sa iti repeti ca nu ai cu cine impartasi bucuriile, indoielile, zambetele, tradarile, visele, dezamagirile si neputintele ... au fost astfel de momente si in viata mea insa le-am eliminat rapid caci nu imi par decat autovictimizari pentru ca stiu ca intotdeauna va exista acel prieten alaturi de care si linistea este confortabila....

Chiar si asa, fenomenul numit singuratate are tendinta sa puna un val pe fata oricui, sa-l impiedice sa vada orice ii este aproape, orice este frumos si natural caci are puterea sa decida asupra psihicului nostru oricand... Poate asta este si motivul pentru care din ce in ce mai multi incep sa foloseasca retelele de socializare si isi gasesc "iubiri" online, offline, invisible sau mai stiu eu cum... isi posteaza stari care mai de care mai sugestive pentru unii sau altii, isi scriu mesaje pozitive legate de modul in care ar trebui sa ne traim viata.... singuratatea ne acapareaza atat de mult incat uitam cum este sa traim la propriu...

Ne ascundem in spatele unui monitor si ne mintim ca ne este bine cand, de fapt si de drept totul este o simpla iluzie cauzata de faptul ca nici macar noi nu ne recunoastem singuratatea....

Cunosc oameni care isi cauta un partener de viata numai pentru a nu se simti singuri, oameni care observa ca nu sunt compatibili pe niciun plan insa raman impreuna din teama... cunosc insa si oameni fericiti cu singuratatea lor, oameni care rad singuri, care plang singuri... oameni care sunt in stare sa se mobilizeze si sa se darame singuri caci asta le este natura...

Chiar si asa... Pentru fiecare dintre noi, singuratatea este simtita in mod diferit: pentru unii este un blestem, o durere greu de descris, iar pentru altii poate fi un rau necesar, o normalitate... pentru mine? ... habar nu am... uneori imi iubesc singuratatea, imi da un sentiment de libertate... poate pentru ca stiu ca intotdeauna va fi langa mine un prieten care sa ma traga de maneca daca e necesar... uneori... o urasc de moarte, o detest din tot sufletul si o blestem...

Acum...este un haos placut... este starea mea generala... nu e bine dar, e bine si asa... nu este deprimant insa as putea fi fericita.... poate m-am molipsit si eu de boala secolului... dar... la mine simptomele nu sunt deranjante... sunt acolo, motaie dar nu ma enerveaza....


Sursa: Alina Maria Barac