Compromis sau... cautari fara raspuns...

Luni, 24 Mai 2010 11:19

Luni dimineata...o cafea binemeritata dupa un somn odihnitor...ma pregatesc de o noua saptamana nebuna si vorbind cu Blondy m-a fulgerat un gand...ne este oare atata teama de singuratate? sau suntem defecti la capitolul iubire? sau ne indragostim de ideea de a fi indragostiti?
Fiecare femeie luata in parte viseaza la jumatatea ei, la acel "cineva" care sa o completeze intru totul...dar, ce facem pana ce apare el? Ne multumim cu jumatati sau sferturi de masura? Facem compromisuri pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp...de ce? Din teama de singuratate, din simplul motiv ca e bine sa avem pe cineva langa noi...sau...de ce?
Am scris intr-o zi despre "fuck buddies" - este bun la casa omului insa analizand o asemenea situatie te gandesti de ce acceptam un astfel de compromisuri! Explicatii sunt multe: pentru ca ne e teama de singuratate, pentru ca acel cineva este mai mult de atat si nu vrem sa renuntam la el visand ca poate intr-o zi vom fi mai mult de atat si pentru el, sau pentru ca ne este frica de o implicare emotionala si preferam sa avem pe cineva langa noi care nu vrea nimic in schimb...La orice pas facem compromisuri in ideea ca poate o sa mearga, poate acel cineva de acum o sa ajunga jumatatea noastra (chiar daca uneori suntem constiente ca el nu este ceea ce cautam)
Privind in jur observ o multitudine de tipuri de femei singure. Merg pe strada sigure pe ele, ca si cum lumea ar fi a lor ... in spatele acestei masti se ascunde singuratatea si speranta ca intr-o zi totul va fi asa cum viseaza sa fie! Intotdeauna cautam barbatul ideal care sa se ridice la asteptarile noastre, care sa ne ofere stabilitate, libertate si sa ne inteleaga dar nu ne gandim niciodata la ceea ce ar trebui sa oferim si noi in schimb...ne asteptam sa primim totul si sa nu dam nimic ... un mod egoist de a privi lucrurile...poate asta e si motivul pentru care uneori jumatatea trece pe langa noi si nici macar nu o observam....nu vedem padurea de copaci...
Blondy este vesnic indragostita...ei ii place starea asta insa cu adevarat sa iubeasca...a fost o singura data...Oscarlito al ei era tot ceea ce si-a dorit de mica, barbatul ideal pe care il va adora o viata intreaga, acea poveste pe care nu o va uita niciodata...S-a intamplat in Barcelona (orasul ei de suflet). A trait langa el cele mai frumoase momente ale vietii ei si daca intr-o zi el i-ar cere sa fuga in lume impreuna, nu s-ar uita inapoi nicio clipa...ar fugi spre fericire (nu ne-ar avea pe noi, fetele ei, nu ar avea familia langa ea insa l-ar avea pe "el" si asta ar fi minunat - inca o data ma gandesc ca nu poti avea TOT)... Acum l-a gasit pe "tweety" - este indragostita de el. Au avut o relatie frumoasa....acum el este plecat in lume iar ea incearca sa il uite pentru ca poate o uita si el si nu vrea sa sufere mai tarziu....micuta mea paranoica...zeci de intrebari ii trec prin cap in fiecare zi....acum stau si ma gandesc ca avea dreptate Veve cand spunea ca nu poti uita ceva daca vrei cu adevarat sa uiti....
Eu...mi-am gasit jumatatea in urma cu 8 ani...ne-am cunoscut pe internet dintr-o intamplare aiurita, am inceput sa ne scriem zilnic, traiam pentru mailul acela pe care il primeam de la el si el pentru randurile pe care i le asterneam in fiecare zi. 9 luni ne-am corespondat...mail, messenger, scrisori, telefoane...pana intr-o zi de vara cand ne-am si vazut...am fugit la mare impreuna si povestea noastra parea sa nu ia sfarsit...timp de un an si jumatate am trait pentru el si el pentru mine...pana intr-o zi cand m-a sunat si mi-a spus ca nu si-a implinit inca visul si nu imi poate oferi ceea ce merit (el traieste in Londra)...i-am spus printre lacrimi sa ma caute cand isi implineste visul...6 ani nu ne-am mai vazut, nu am mai corespondat. Parea ca totul a luat sfarsit insa nu a fost zi in care sa nu ma gandesc la el....intr-o zi de vara am primit un telefon la birou: "sunt eu coboara sa te vad"...nu stiam cine este "eu". Plina de nervi si manata de curiozitate am coborat la metrou...statea acolo neschimbat, de parca timpul uitase sa mai treaca...am stat 2 ore de vorba tinandu-ne de mana si tremurand unul langa celalalt de emotie...a fost cea mai frumoasa zi ... am uitat de tot ceea ce ma inconjoara, am uitat de mine...A plecat apoi...ne-am intors fiecare la vietile noastre...acum vorbim pe messenger de fiecare data cand avem ocazia...suntem doi prieteni buni care isi aduc aminte uneori de acea poveste care a fost...
De atunci caut ... si nu sunt sigura ca voi mai gasi o alta poveste...la fel de frumoasa...
Facem compromisurri cu totii in speranta ca vom gasi ceea ce cautam...dar uneori ajungem si ne intrebam daca ceea ce cautam exista sau e doar in imaginatia noastra? Poate ne-am format niste tipare din care nu vrem sa iesim .... poate ca jumatatea noastra este exact ceea ce nu cautam...
Facem compromisuri si alergam nebuni in noapte dupa fantezii....facem compromisuri si ne punem intrebari fara raspuns...

PS: Noi ne-am hotarat: o sa cautam acea jumatate incercand sa uitam tot ce am avut pana acum...fara comparatii, fara vise desarte...cred ca cel mai bine este sa lasam lucrurile sa mearga de la sine si sa dam deoparte egoismul manat de mandrie...

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: graur razvan ionut / FreeDigitalPhotos.net