Deja vu

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 16:20

O strada pe care nu am pasit niciodata, o piatra pe care nu am calcat pana acum mi-au creat senzatia acelui ceva familiar, acelui ceva pe care l-am mai trait candva...un sentiment ce nu stiam de unde sa il iau...oricat as fi incercat sa imi aduc aminte...creierul imi era blocat...stiam totusi ca ceva, candva a fost acolo...inclusiv eu...cu toate ca nu fusesem...

Am depus eforturi ca memoria sa nu cumva sa imi joace feste, am facut tot posibilul sa imi aduc aminte macar un crampei din ceea ce traisem pe acea strada, din ceea ce se intamplase cand am calcat pe acea piatra...nimic...neuronii mei dormeau linistiti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat vreodata...si totusi...simteam ca a fost ceva, candva...era acel sentiment de deja vu...am fost aici, a fost ceva, am simtit ceva ... cu toate ca nu pot nici acum sa imi dau seama ce anume... poate acolo am murit, poate acolo m-am impiedicat candva si mi-am julit genunchii sau...poate acolo ceva anume mi-a schimbat viata complet...ceva probabil ca a fost...desi nu stiu...chiar daca mi-as dori cu orice pret sa stiu....

Am trait un astfel de sentiment in copilarie si nici macar acum, dupa atatia ani nu am putut sa imi deslusesc acest mister...

Am trait momente pe care juram ca le-am mai trait candva, clipe cu aceleasi sentimente, cu aceiasi oameni, cu aceeasi muzica obsedanta...stiam ca se intampla pentru a doua oara desi...era pentru prima data...lucruri nedeslusite ce ma fac sa cred ca poate, candva, undeva...chiar am mai trait aceeasi viata....

Si totusi...poate nu...poate doar mintea ne joaca feste si ne pune nebunia la incercare tot mereu...

Sunt insa si anumite persoane pe care candva le vedeam drept un ideal in viata, persoane pentru care credeam ca simtim ceea nu am mai simtit vreodata, persoane de care ne-am indragostit la prima clipire... acei oameni de care nu ne putem desprinde si ne tot gandim ca nu vom mai gasi ceva mai bun...acei oameni care ne schimba orizonturile intr-o miime de secunda...ne determina sa vedem totul cu alti ochi...de fapt... nu mai vedem nimic altceva in jur, nu mai gandim altceva oricat am incerca...traim si respiram prin prisma unui astfel de personaj...caci da...sunt un personaj in existenta noastra, un personaj interpretat cu gratie pe scena vietii noastre... respiram, bem si mancam acest personaj...ne domina fiecare por si ne orbeste cu o frumusete pe care numai noi o vedem in acele momente...

Timpul trece si noi parca stam in loc agatati de niste sentimente care nu exista decat in imaginatia noastra bolnava...orele se duc precum secundele, zilele sunt insiruite una dupa alta formand luni ... si intr-o clipa ne trezim la realitate... este prima in clipa in care am inceput sa respiram prin noi, primul moment in care am reusit sa zambit dintr-un cu totul alt motiv...este fantastic sa incepi sa traiesti de unul singur...dar... asta nu tine mult caci personajul reapare... iti da viata peste cap insa ... parca acum mai putin ca atunci...parca valul de pe ochi incepe sa ti se ridice putin cate putin...vezi in ceata totul si totusi...parca nu mai este atat de minunat, atat de frumos, atat de perfect intru totul... incepi sa observi cate un mic defect insa nu este de ajuns...parca totusi incerci din rasputeri sa te lupti cu tine...era perfect...acum este mai putin perfect...

Timpul trece din nou insa tu nu mai stai pe loc... te misti cu pasi timizi facand un efort aproape supraomenesc sa respiri singur, sa zambesti si sa clipesti, incepi sa ... incepi sa traiesti asa cum stiai sa o faci inainte sa iti domine intreaga existenta, inainte sa iti schimbe cursul vietii spre ceva ce nu te-ai asteptat vreodata....

Cand ai uitat complet... personajul vine spre tine, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat... il privesti si iti pare un strain...il adulmeci si incerci sa iti aduci aminte ce te-a facut sa iti pierzi mintile intr-atat...nu iti dai seama... il mai privesti putin si te gandesti ce a fost in capul tau... te intrebi cum ai putut sa vezi atata perfectiuni intr-o mare de defecte... atunci stii ca esti vindecat total... si mai stii ca atunci...te-ai schimbat... scara valorilor este cu totul alta de la un an la altul...de la o iubire la alta...incepi sa vezi ceea ce oricine ar fi vazut, mai putin tu...incepi sa te intrebi iar si iar ce Doamne iarta-ma a fost in capul tau... nu o sa capeti niciodata un raspuns caci cel ce erai cu ceva timp in urma...nu mai esti si acum...timpul s-a jucat cu tine si te-a schimbat...

Brusc...realizezi ca nu vei mai fi niciodata cum ai fost...si asta e bine...caci atunci cand incepi sa iti ridici valul de pe ochi complet...atunci observi fiecare aspect in detaliu, atunci te vezi cel puternic, cel care a invins o nebunie ... atunci abia esti ceea ce esti si stii ca schimbarea trebuia sa vina, trebuia sa se produca pentru ca tu sa fii in stare gandesti asa cum gandesti, sa razi din tot sufletul cand vrei sa razi... sa vezi ca perfectiunea...chiar nu exista....




Sursa: Alina Maria Barac

Foto: shoeperwoman