Grigore Alexandrescu - Soarecele si pisica

Duminică, 24 Ianuarie 2010 14:07

Un soarece de neam, si anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Si care in sfarsit, dupa un nobil plan,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan

Un soarece de neam, si anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Si care in sfarsit, dupa un nobil plan,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan,

Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum ca domnul Raton indata s-a gandit
Sa o ia la picior, nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii in pamant,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfant,
Incepu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva iti fac rau? Nu cumva te gonesc?

Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump, o stie Dumnezeu!
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei;
Dar nu sunt cum crezi; caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc, de vreti un ajutor.

Eu carne nu mananc; ba inca socotesc,
De va vrea Dumnezeu, sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant, Raton induplecat,
Vazand ca Dumnezeu de martor e luat,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni
Cu neamul soricesc a se-mprieteni.

Ii duse pe la toti, si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocul le da.
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii!
Caci soarecii cred mult la fizionomii,
S-a acestui strain atata de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.

Dar intr-o zi, cand toti ii detera un bal,
Dupa ce refuza si limbi si cascaval,
Zicand ca e in post si nu poate manca,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa.
Ce fel de-mbratisari! Ce fel de sarutat!
Pe cati gura punea,
Indata ii jertfea;
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.

Sursa: www.gradinapovestilor.ro

Daca vrei sa asculti varianta audio da click aici