Iluzia cunoasterii

Duminică, 11 Aprilie 2010 17:12

Stau in fata unei pagini goale... ma holbez la ea si ea ma priveste insistent asteptand sa o hranesc cu ceva... initial nu prea aveam idee cu ce insa tot citind si discutand cu prieteni, cunoscuti, necunoscuti... am gasit ce sa gatesc...iluzia.... multa lume are senzatia ca ma cunoaste asa cum sunt, ca imi cunoaste fiecare coltisor al sufletului doar pentru ca imi astern gandurile public, doar pentru ca fiecare postare contine exemple concrete si intamplari reale, traite si experimentate de mine... poate ca "dau din  casa" destul de mult insa asta nu inseamna ca cineva ma cunoaste asa cum sunt si daca ma vede intr-o anumita postura va sti cu siguranta cum voi reactiona, ce voi face, ce voi spune si cum o voi spune!

Cineva imi spunea ca scrierile mele sunt un lucru bun pentru cititori si unul rau pentru mine caci astfel... cei ce vor vrea sa ma cunoasca cu adevarat, probabil ca vor avea tendinta sa dea inapoi de teama sa nu fie respinsi de ceea ce sunt... nu vad nimic rau in asta... pana la urma nimeni nu ma cunoaste asa cum sunt, poate nici prietenii mei nu ma cunosc in totalitate, poate nici eu nu ma cunosc pe mine atat de bine incat sa fiu in stare sa las pe cineva sa ma stie ca pe propriul buzunar....

De cateva zile, am cunoscut unul din cititorii mei fideli... prin comentariile pe care le-a postat mi-a lasat senzatia unui om pe care l-as putea aprecia si cu care as avea de discutat la infinit asa ca am decis sa trecem la pasul urmator... acela al socializarii dincolo de blog...si asa am facut...ma simt atat de comod vorbind cu el incat ma inspaimanta, ceea ce e mai rau ... faptul ca am realizat cat de vulnerabila sunt in acelasi timp...este o amestecatura ciudata de comod si vulnerabil, un amalgam ce ma impinge sa merg mai departe insa ma si face uneori sa dau inapoi si sa ma retrag in propria-mi cochilie ca nu cumva sa las descoperit mai mult decat trebuie!

Mi-am creat in jurul meu un zid atat de puternic incat uneori ma intreb daca as putea oare sa vad vreodata chiar eu dincolo de el...ma acopar cu o carcasa atat de groasa ca nu cumva sa ma cutremure ceva, ca nu cumva sa se fisureze vreodata si prin acea spartura sa patrunda un aer rece si sa ma infioare ... stau si ma intreb cati au trait cu iluzia ca ma cunosc, cati au fost mandri ca au patruns dincolo de aparente ... ca au reusit sa intre in cutia aceea ferecata numita suflet al meu... si de cate ori am trait eu cu iluzia ca am trecut de zidurile cuiva... niciodata nimeni nu va cunoaste decat ceea ce lasam sa se cunoasca... traim intr-o lume a iluziilor in care nici macar noi nu mai stim cu adevarat cine suntem... suntem schimbati abia apoi ne schimbam ... suntem toti o creatie a propriei noastre imaginatii si uitam sa traim, uitam sa apreciem nimicurile acelea care conteaza, uitam cat de frumos este sa ne asezam pe o banca in parc si sa privim o floare pana cand traim cu senzatia ca se deschide incetul cu incetul in fata noastra, uitam sa apreciem soarele de dimineata care ne invioreaza si ne face ziua mai frumoasa, uitam de sunetul valurilor sparte la mal si de pescarusii infometati ce danseaza deasupra noastra intr-un ritm de vals ametitor, uitam de noi...

Suntem o simpla iluzie intr-o lume a iluziilor ... ma intreb cati mai stim sa fim noi dincolo de ceea ce parem a fi?!
Innot intr-o lume a posibilelor sine... fara sa constientizez cine sunt cu adevarat ... ma invart intr-o biblioteca adulmecand mirosul cartilor atinse si invechite ce ma poarta intr-o lume uitata, ma caut pe mine obosita de atata alergat si ma gandesc daca voi mai avea putere sa mai caut si pe altcineva apoi... incerc sa imi regasesc copilaria si inocenta pierdute pe drum, incerc sa imi aduc aminte mirosul ploii de vara cand alergam desculta pe strazi fericita ca exist .... cine sunt eu? cum sunt eu? ... nici macar atata lucru nu constientizez ... nu ma pot opri din a ma compara cu cei din jur ... sau mai bine zis, pe cei din jur cu mine ...

Ce stiu despre mine? Ador cerealele cu lapte si miere, imi iubesc singuratea si linistea tulburata doar de acordurile muzicii compuse de degetele mele apropiate de tastele laptop-ului, iubesc parcurile si bujorii infloriti in gradina mamei in fiecare an de ziua mea, iubesc respectul ce mi-l impune tatal meu si raceala cu care ne imbratisam numai la ocazii speciale...iubesc pantofii mei ce stau cuminti in camera lor special amenajata si parfumurile puternice ..... mirosul de frezii in casa si sa ma scarpin la ochi... ador cafeaua de dimineata si mireasma ei ce ma invaluie si ma trezeste brusc la realitate...STORY OF LIFE
Ma intreb cand voi avea deosebita placere de a face cunostinta cu mine.

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: fanpo