Incertitudinea

Duminică, 13 Martie 2011 14:37

Dragoste la prima vedere? Cine mai credea in asa ceva? Eu m-am gandit intotdeauna ca este un simplu mit, o nebunie a celor bolnavi de dragoste, un fel de speranta spre mai bine a indragostitilor vesnic de tot ceea ce ii inconjoara sau a celor singuri care spera din tot sufletul ca soarele va rasari intr-o zi si pe strada lor...

Sunt atatia si atatia care au insirat mii si mii de randuri legate de notiunea de iubire, de dragostea eterna ... culmea, cred ca in procent de 90% sunt barbati... au stiut cumva sa descrie sentimente in detaliul cel mai mic si i-au facut pe cei care citesc sa creada si ei ca asa ceva li se poate intampla si lor... dar, oare poetii, scriitorii, filozofii...au avut doar o imaginatie extrem de bine dezvoltata sau chiar aveau habar despre ce scriu?

Ce este pana la urma iubirea si cum apare? Cand stii cu adevarat ca esti indragostit? ... este acel sentiment care te face cumva sa te gandesti numai la cealalta persoana si nu la tine? este momentul in care nu mai poti dormi pentru ca realizezi ca realitatea este mai buna decat visul? este clipa in care il privesti in ochi si nu mai stii cum te cheama? sau este momentul in care ti se sfasie sufletul in milioane de bucati cand nu poti fi langa el? Este iubirea cumva un melanj de bine cu rau, un amestec de gri si roz din care nu mai poti iesi?

Am citit ca iubirea nu este egoista, ca nu cunoaste sentimente rele, ca este pura, ca nu te lasa decat sa plutesti pe un nor ca si cand ai conduce lumea...

Intotdeauna am crezut ca in dragoste gasesti un echilibru cumva, te completeaza intru totul, te face sa stii ca atunci cand o gasesti, in sfarsit alergatura ta s-a terminat si totul incepe sa se aranjeze asa cum trebuie, ca intr-un fel, din momentul in care l-ai gasit pe el incepe linistea pe care o cautai de atata vreme...

Acum... constat ca iti pierzi capul, ca traiesti si perioade de incertitudine in care ai senzatia ca nimic nu este mai rau decat sa nu stii ceva de el, ca orice mic inconvenient iti zdruncina increderea si iti aglomereaza creierul cu mii si mii de scenarii, ca in iubire nu ai niciodata rabdare si vrei totul intr-o clipa... constat ca pentru putina fericire trebuie sa platesti cu lacrimi... ca este un joc de la agonie la extaz... iubesti si creierul iti este blocat... nu mai gandesti nimic, nu mai vezi nimic in jurul tau, tot ceea ce ai acumulat se duce cumva pe apa sambetei, toata duritatea se topeste intr-o miime de secunda, te pierzi in cuvinte si detalii si te agati de o farama de fericire pe care o savurezi la maximum nestiind ce iti rezerva momentul urmator...

Toata viata am vrut sa stiu totul, sa planific totul cu punct si cu virgula daca se poate, m-am ferit de incertitudine si de situatiile in care am simtit ca exista si cea mai mica posibilitate sa nu fac fata cerintelor... m-am ferit de penibil si de nesiguranta... acum... nimic nu e planificat, nu gasesc nici macar virgula ... constat ca habar nu am sa imi gestionez sentimentele, ca personalitatea mea s-a topit undeva pe drum si am ramas dezglita... nu mai exista ziduri, nu mai exista sertare si sertarase, fisiere in care sa imi depozitez si sa imi compartimentez viata... totul este un amalgam nebun de fericire coplesitoare si lipsa de certitudine... ma gasesc pentru prima data in fata unor aspecte pe care nu le pot controla... am avut timp sa ma gandesc si am realizat ca nu ambitita si orgoliul ma determina sa simt ci sufletul... ca nu sunt indragostita de ideea de a fi indragostita, ca nu mai am ce sa caut... am gasit ceea ce vroiam ... parca sunt la finish line, am iesit pe primul loc si nu stiu ce am castigat... am senzatia ca lumea isi traieste viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat iar eu ma chinui sa imi dau seama ce se intampla... vad in ceata si aud in ecou tot ce este in jurul meu... ma gandesc la mine si nu reusesc sa ma inteleg, nu reusesc sa vad dincolo de ... dincolo de nimic de fapt... nu mai visez cu ochii deschisi, nici macar noaptea nu mai visez ...

Asa este iubirea? Sa te temi in fiecare clipa ca ai putea-o scapa printre degete? Sa te gandesti mereu la celalalt, la ceea ce are nevoie, la ceea ce isi doreste... sa il privesti cand doarme si sa zambesti tamp, sa simti nevoia sa ii auzi vocea... sa uiti complet de tine si sa iti fie frica sa gandesti pe mai departe?

Inceritudinea urmatoarei clipe ma determina sa nu mai pot rationa... asta este lumea de vis a iubirii? Credeam ca atunci cand il gasesti o sa te ia de mana si totul o sa fie absolut perfect, ca nu va exista suferinta, agitatie, nebunie si haos... credeam ca ... nici nu mai stiu ce credeam... e clar ca teoria nu are nicio legatura cu practica... rabdare nu exista in iubire... vrei totul dintr-o data chiar daca intotdeauna ai stiu ca lucrurile nu pot fi niciodata asa cum iti doresti, ca nu totul se intampla asa cum vrei si cand vrei... asa cum viata bate filmul... practica ne omoara si bate ratiunea...

Nu mai exista logica... nu mai exista punct sau virgula... sunt doar sentimente peste sentimente... aspecte pe care nu prea stiu sa le gestionez... dar, pe de alta parte ma gandesc ca poate nici nu trebuie sa stii sa le aranjezi, ca poate trebuie sa le inveti pas cu pas...
Sa inveti sa iubesti e ca si cum te-ai naste din nou... descoperi o lume intreaga, culorile, gesturile, sentimentele... toate treptat... apoi inveti sa mergi incetul cu incetul... faci un pas si cazi... te ridici si data urmatoare faci doi pasi... si tot asa pana inveti sa mergi... ca un copil care se bucura de o jucarie colorata si galagioasa... ca un copil care ti se incredinteaza intru totul atunci cand iti intinde mana sa il iei in brate...

Ma gandeam la cateva ultimele cuvinte din cel mai trist film pe care l-am vazut vreodata (A walk to remember) ... mi-au ramas in minte si ma obsedeaza cumva...

"Dragostea este rabdatoare si buna, ea nu este niciodata geloasa, dragostea nu este niciodata laudaroasa sau orgolioasa, nu este niciodata nepoliticoasa sau egoista, nu cunoaste ofensa si nici nu are resentimente. Iubirea nu gaseste nici o placere in pacatele altora ci se bucura de adevar, aceasta este întotdeauna gata sa ierte, sa aiba incredere, sa spere si sa indure orice s-ar intampla. Dragostea nu cunoaste un sfarsit. Exista trei lucruri care dureaza: increderea, speranta si iubirea si cea mai mare dintre ele este dragostea".... poate ca asa este pana la urma... poate ca atunci cand nimic nu mai conteaza, atunci cand propria-ti existenta se rezuma la cel de langa tine, atunci cand ii acorzi intreaga incredere si ii daruiesti sufletul tau pe tava... abia atunci iubesti... iar sa iubesti inseamna sa iti doresti din toata fiinta fericirea celuilalt ... indiferent de ceea ce se intampla...

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: canadianfamily