Nimic nu e perfect

Vineri, 30 Iulie 2010 15:57

Ce putin dureaza o minune...eram absolut fascinata de fericirea care ma imbata aproape de coma...nicioadata nu este totul asa cum ne-am dori sa fie si incep sa ma intreb de ce...micile detalii care ii face fericiti pe cei din jur ne intristeaza putin cate putin chiar daca uneori ceea ce se intampla este spre binele lor...ei bine, raman fara fetele mele, Blondy si Veve pentru o perioada (ne)determinata...
Mi-as dori sa stau mai mult cu ele si sa nu simt dorul acela care nu imi da pace... in urma cu ceva timp am mai avut parte de o astfel de plecare, a lui Blondy si imi aduc aminte si acum ca ma gandeam uneori la ea si ii simteam lipsa acut...era un fel de lipsa de oxigen sau mai bine zic, o concentratie scazuta a oxigenului...acum... se va dubla...pleaca si Veve.
Stiu ca este spre binele lor si mai stiu ca nu ma vor uita, si mai stiu ca o sa ne vedem sometime si ne vom amuza...insa vestea m-a cam luat prin surprindere si mi-a provocat o rana adanca ce nu stiu in ce masura devine vindecabila si cand...
Sunt persoanele pe care le iubesc neconditionat chiar daca uneori de cam scoatem din minti una pe cealalta...ele sunt sufletele care sunt langa mine atunci cand totul pare gri, sunt langa mine si atunci cand visez cu capul in nori si imi pare viata de un roz strident....
O sa imi lipseasca tare mult zambetul lor si glumele noastre tampite si cafelele baute ore in sir in bucatarie la mine, o sa imi lipseasca si iesirile la cumparaturi... absolut totul...cand mi-au spus m-am retras in mine astfel incand sa nu observe ceea ce simteam insa...nu mai vreau sa ascund, mai ales ca oricum intotdeauna sunt micuta scorpie care nu este interesata de nimeni si nimic... din autoaparare dar asta ramane intre noi....
Imi aduceam aminte zilele trecute de o plimbare facuta Blondy in Herastrau, candva spre seara, dupa program, in urma cu 2 ani...si de Nelly Furtado si de Santana si de toate momentele petrecute impreuna, cu bune si rele, cu ras si plans...sunt clipe ce nu au cum sa fie uitate vreodata, clipe ce imi vin in minte aleator si nu le pot opri....
Si apoi...momentul in care Veve a intrat pe usa casei mele pentru prima data, si apoi diminetile noastre agitate, momentele in care la o gura de cafea ma punea sa ii citesc fiecare scriere inainte de publicare - criticul meu de seama Veve - si de crizele noastre de ras legate de orice aberatie, de filmele pe care le vizionam impreuna, de lacrimile siroinde in momentele de depresie maxima....
Sunt ale noastre si nu ni le poate lua nimeni...stiu ca asemenea clipe vor mai fi insa...de la distanta parca nu mai au acelasi farmec iar web-ul nu tine loc de prezenta lor langa mine....
Nu spun ca raman singura pe lume caci as minti...imi ramane Cata, imi ramane colegul meu, sfatuitor de seama mai noi si bineinteles, Coana Mare ..."Batman" (o alta discutie si un personaj pe care il tin pentru mine)....insa ele sunt ele, fetele mele si imi va fi exagerat de dor de ele...m-am obisnuit cu agitatia noastra chiar daca in ultima vreme nu prea avem parte de ea din lipsa de timp (eu), m-am obisnuit cu glumele noastre pe care numai noi le intelegem si la care numai noi radem pana lesinam...cu betiile in trei la miez de noapte si un episod din SATC....
Nu mai scriu ca incet incet se instaleaza depresia si ma cheama "Patria"...ma concentrez acum la munca si ma straduiesc sa nu ma gandesc prea mult la ceea ce va urma caci pana la urma distanta nu separa prietenia...si intotdeauna esti inconjurat de oameni care te iubesc, chiar daca sunt la distanta de o calatorie cu avionul....

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: doublezombieover