fashion-24.ro

Revista Atelierul a organizat pe 19 mai One Open Night la Deco-Box, eveniment conex Nopţii Muzeelor. Proiectul iniţiat de Mihaela Ion şi realizat în atelierul Lilianei Stoica, fondatoarea Deco-Box, a atras un public vast, de la pasionaţi de industriile creative şi culturale româneşti, la persoane vecine cu atelierul artistei, locuitori ai cartierului Crângaşi.

Evenimentul a fost de două ori unul insolit, în primul rând fiind singurul care s-a desfăşurat într-un cartier din Bucureşti mai îndepărtat de atmosfera din centru.

Apoi, un alt proiect realizat de Liliana Stoica alături de dr. chimist Rodica Mariana Ion a primit medalia de aur la cea de-a zecea ediţie EUROINVENT, pentru soluția Agent de mătuire pentru vopselele acrilice, soluţie ce permite ca gradul de strălucire excesivă a vopselurilor acrilice solubile în apă să fie diminuat şi să se reducă în acest fel gradul de degradare a picturilor lucioase, prin expunere la radiaţiile luminoase. Astfel, mediul ştiinţific românesc a demonstrat că este capabil să realizeze produse necesare designerilor de produs. Acest nou patent va fi implementat de artistă în viitoarele sale creaţii.   

Mihaela Ion, curatoarea şi iniţiatoarea evenimentului afirmă: Este extraordinar modul în care industriile creative şi ştiinţifice româneşti găsesc calea de a colabora. Proiectul câştigător la EuroInvent se va transforma într-un patent OSIM pe care designerii de produs îl vor putea folosi, și astfel industria creativă românească va deveni vandabilă. De asemenea menţionez că proiectul One Open Night desfăşurat pe 19 mai, în spaţiul de lucru al Lilianei Stoica, spaţiu aflat în Crângaşi, m-a făcut să conştientizez necesitatea unor proiecte în comunităţile mici şi mijlocii din cartierele bucureştene. Un număr impresionat de vizitatori - locatari din Crângaşi au venit la singurul eveniment desfăşurat în cartierul lor, One Open Night.

One Open Night trebuia să se încheie la ora 24.00 însă numărul de vizitatori constanţi au făcut ca evenimentul să se desfăşoare până dimineaţa în zori. Proiectul One Open Night a fost unul în care atelierul artistei Lilianei Stoica a fost deschis tuturor ce au vrut să vadă cum arată spaţiul de lucru al unui designer român care vinde la nivel internaţional.  Mihaela Ion afirmă “ întotdeauna este greu ca publicul şi creatorul să discute, mereu există o reţinere din ambele părţi de a discuta liber, iar acest eveniment a încercat să spargă această bariera. Perimetrul conventional propus de atelierul Lilianei a devenit un spaţiu deschis, un spaţiu neîncăpător uneori, pentru discuţii ample.”

Peste 100 de persoane au trecut pragul atelierului pe a discuta cu Mihaela Ion şi Liliana Stoica despre modul în care designul de produs se dezvoltă în România şi sparge bariera artei contemporane.
 
Proiectul a fost realizat de Revista Atelierul, în cadrul Nopţii Muzeelor.

Parteneri şi susţinători ai proiectului:  Revista Mobila, BIFE SIM, GoingOut, Bucharest Guide, PRP România Bucureşti, Radio România Cultural, Iqads, Modernism.ro, Gabi Ralea DIY & Décor, MagMob, Munteanu, Asociatia Operatorilor Culturali, Agerpres, 4arte, pescurt.ro, fashion8, mujer.ro.

 

 

 



MuJeR.ro iti recomanda:

Amazoanele.ro ePUB3.ro GastroFun.ro MobiKid.ro SmartHD.ro

MuJeR.ro iti recomanda aceste magazine online:

Answear BabyDollFashion Benvenuti Bogas Chic-Diva dEpurtat DyFashion Fashion-24 Fashion Days IArena InPuff StarShinerS Zappatos Zonia