Compania raportează creșteri de 11% a cifrei de afaceri din România și Bulgaria


Anul 2017 a fost unul cu rezultate financiare excepționale, care a plasat Amway România și Bulgaria pe primul loc în topul european al performanțelor de business înregistrate de filialele companiei cu sediul in Ada, Michigan. Cifra de afaceri a companiei a fost de 101 milioane RON, în creștere cu 11% față de anul precedent.

“Pentru aceste rezultate, Amway România și Bulgaria au primit, pentru al doilea an consecutiv, premiul pentru cea mai bună performanță în business realizată în Europa. Acest premiu, oferit de Amway Corporation, reprezintă pentru noi o recunoaștere a parteneriatului excelent pe care îl avem cu antreprenorii Amway. Această distincție onorează profesionalismul, determinarea și motivația partenerilor noștri de business, pe care îi respectăm și apreciem, precum și implicarea exemplară a echipei locale, căreia îi sunt recunoscătoare”, spune Ioana Enache, General Manager Amway România, Grecia și Bulgaria.

Evoluția pieței locale

În România, anul 2017 a adus o dezvoltare accentuată a pieței de cosmetice. Românii au devenit mult mai preocupați să își asigure o mai bună calitate a vieții, iar piața a atins un grad ridicat de maturitate. În plus, românii sunt dispuși să încerce produse noi, premium, care conțin ingrediente de foarte bună calitate și la baza cărora stau zeci de ore de inovație. Din datele Amway, în segmentul premium, cele mai căutate în România sunt produsele anti-aging, care conțin ingrediente organice.

De asemenea, la nivel de preferinte de consum în Romania, Amway a sesizat o creștere sensibilă a interesului față de segmentul nutricosmeticelor. Truvivity by Nutrilite, gama de nutricosmetice premium, disponibilă exclusiv prin intermediul Amway, a înregistrat rezultate deosebite, încă din momentul în care a fost prezentată în România, în 2016.

Un loc tot mai important în preferințele românilor îl ocupă și produsele din categoria wellness, care au înregistrat în 2017 vânzări foarte bune, fiind rezultatul unui trend tot mai puternic la nivel european.

În 2018, pentru Amway România, identificarea nevoilor partenerilor companiei rămâne prioritară. Astfel, compania va continua să dezvolte produse eficiente pentru stilul de viață al fiecărui tip de consumator și va susține investițiile în programele de dezvoltare a afacerii pentru partenerii Amway.

“Vom continua să susținem inițiative locale care încurajează antreprenoriatul, utilizând experiența partenerilor Amway și rezultatele studiului AGER 2018 (Amway Global Entrepreneurship Report). Prin acest studiu, reușim să cuantificăm deschiderea populației față de antreprenoriat și să identificăm obstacolele pe care cei interesați le întâmpină atunci când vor să își pornească propria afacere”, menționează Ioana Enache.

La capitolul noutăți, 2018 este anul în care Amway România va lansa produse de top din segmentele de cosmetică și suplimente alimentare, care vor pune accent pe inovație și calitate a ingredientelor.

Despre Amway
Amway este o companie de vânzări directe, cu sediul în Ada, Michigan, Statele Unite ale Americii, care a înregistrat venituri de peste 8,6 miliarde de dolari în 2018.  Cele mai vândute mărci ale Amway sunt Nutrilite™, suplimente minerale și dietetice, Artistry™, produse de îngrijire a pielii și cosmetice, eSpring™, sisteme de tratarea apei și băuturile răcoritoare XS™ - toate vândute exclusiv prin intermediul partenerilor Amway.  Mai multe informații despre companie financiare și despre produsele Amway pot fi accesate pe www.amway.ro.



MuJeR.ro iti recomanda aceste magazine online:

Answear BabyDollFashion Benvenuti Bogas Chic-Diva dEpurtat DyFashion Fashion-24 Fashion Days IArena InPuff MineliBoutique StarShinerS Zappatos

Recomandari din Ghid de Shopping

Publicitate



chic-diva.ro