Puzzle fara piese

Luni, 10 Ianuarie 2011 15:11

Ma zgaiesc la pagina goala si la toate butoanele pe care as putea sa apas, m-am apucat de terapie cu Barbra Streisand - ce voce poate sa aiba femeia asta - o ascult la nesfarsit si nu ma pot satura de ea... ma gandesc la ziua de ieri si la ziua de maine... amestec trecutul cu viitorul si nu imi aduc aminte de prezent... parca sunt proiectata cumva pe lumea asta si nu stiu de ce... nu imi mai aduc aminte scopul meu... nici macar de mine nu imi mai aduc aminte... privesc in urma si parca vad viata unei straine... sunt oarecum pierduta in timp si spatiu si ma intreb daca se merita sentimentul asta... ma intreb daca eu sunt eu... daca ceea ce simt este cumva o simpla iluzie sau am inceput sa traiesc un vis care ma determina sa ratacesc pe strazi nestiute pana acum, sa baigui prin intunericul inimii cuiva...ma simt ca o amintire in buzunarul de la camasa lui... ca un simplu trecator caruia i-a oferit mai mult decat poate duce...

Asta sunt oare?

Incerc sa alcatuiesc un puzzle si sa-i vad intregul peisaj... din pacate lipsesc atatea si atatea piese ca nici macar nu stiu ce ar trebui sa iasa din el... incerc sa pictez fara pensule, sa sculptez fara dalta si ma astept sa iasa o opera de arta... cat de stupid suna... si totusi ma ambitionez si incerc... e o lupta cu ceva ce nu poti conduce, nu poti sincroniza si nu poti mai ales... dicta... o lupta cu propriile sentimente de care nu aveam habar ca sunt capabila...

Am avut o idee vaga despre ce inseamna sa te indragostesti gandind ca asta presupune sa vrei si sa iti zici ca te lasi dusa de val oriunde te-ar purta... cumva intotdeauna rationalul prima in fata sentimentelor si controlam situatia cu precizie, ca un chirurg ce opereaza pe cord deschis... cu riscuri dar... intotdeauna castigam, intotdeauna imi stiam urmatoarea miscare si ce trebuia sa rostesc si ce nu, ce trebuia sa fac si ce nu...

De ceva vreme ma trezesc noaptea si incerc sa descopar elementele care lipsesc... imi inchid ochii crezand ca pot sa adorm din nou si ma foiesc de pe o parte pe alta... deschid ochii si zambesc tamp aducandu-mi aminte de ceva prostesc... inchid ochii si ii vad privirea atintita asupra-mi, ii simt prezenta si bratele in jurul meu si ma simt in siguranta... pentru o clipa caci apoi realizez ca sunt tot in patul meu si el ... oriunde s-ar afla...
O lacrima mi se prelinge pe obraz si ma astept sa fie stearsa de mana lui... dar o simt cum imi ajunge pe buze... ii simt gustul sarat si ma innec... ma intorc pe partea cealalta si o iau de la capat la nesfarsit...

Apoi vine ziua si incerc sa imi vad de rutina ei ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat... ma apuc sa fac curat in sifonier... a mia oara in ultimele zile... dau de pulovarul alb si imi aduc aminte ca l-am purtat in ziua in care l-am cunoscut... il pun pe mine ca poate asa ma simt mai bine... il dau jos si il impaturesc... il pun la loc... ma invart in propria-mi existenta si imi aduc aminte ca imi placea singuratatea mea, ma obisnuisem cu ea si intotdeauna ma facea fericita... aveam control asupra mea si mai ales echilibrul de care am atata nevoie...

Nu imi mai place singuratatea acum... e surda... urla la mine si ma sperie... imi proiecteaza un film la nesfarsit in care vad doi oameni care arata ca se iubesc... cel putin asa reiese din imagini... la final imi dau seama ca oamenii aia era noi... si filmul reincepe... nu mai vreau sa-l vad dar "prietena mea singuratatea" mi-l deruleaza de la capat...

Mi-as dori sa uit, sa pot cumva sa inteleg anumite aspecte si apoi sa dau delete unui film atat de trist... sa nu imi mai aduc aminte vreodata ca am simtit ceva... daca stau bine sa ma gandesc... nu exista nicio magie prin care sa reusesc sa dau ctrl A sa selectez intreaga poveste si apoi sa ii dau delete...

Ma bantuie prezenta lui desi ma lupt sa uit...nu stiu cum insa reuseste sa se strecoare in fiecare por al pielii mele, in fiecare rasuflare si in fiecare miime de secunda pe care o traiesc...

Asa sunt oare eu? Nu ma mai recunosc ... ma vreau inapoi pe mine cea cu punct si virgula, cu ratiune inainte de sentiment...fara lacrimi insirate zi si noapte... acea eu care isi iubea singuratatea pe care acum o uraste atat de mult...

Am incercat sa vad un film si sa vad daca drama altora ma va determina sa realizez ca totul este in van, ca de fapt nu sufar... hmmm... nu va recomand My Blueberry nights... worst movie ever ca sa zic asa... nu am inteles nimic din el... poate doar ochii albastri pe care ii vedeam....



Sursa: Alina Maria Barac

Foto: lookingglassofanimmigrant