Rataciti in...tranzitie...

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2010 10:05

Vineri seara...party... ne-am costumat si am fost pentru o seara ceea ce si-a dorit fiecare in parte, fiecare si-a spus povestea in propriu-i stil...o aviatoare, un dracuso, o politista, un medic, zorro... personaje din epoci si lumi diferite s-au adunat intr-un singur loc si nimeni nu a tinut cont ca un conte nu poate seduce o pisicuta sau Obama nu poate sta cot la cot cu Bin Laden...

Cu totii am uitat pentru o seara, mai mult sau mai putin de ceea ce suntem, de cine suntem sau ce reprezentam pentru cei de langa noi...a fost poate ceea ce aveam nevoie iar dimineata m-am trezind zambind chiar daca nu asa cum planuisem...am zambit pentru ca.... am zambit... si mi-a placut.

Apoi, nu am putut sa nu ma gandesc la cat de usor ne lasam imaginatia sa zboare si ajungem uneori la concluzii care mai de care mai periculoase... dar poate asta este si motivul pentru care ne lasam purtati de val si incepem sa ne fabricam propriile vise si fantezii.... atmosfera, alcoolul sau ceva ce era ascuns de ceva vreme in noi ne determina sa dam frau liber oricarei oportunitati si sa profitam de un simplu moment ... ce conteaza ca a doua zi ne privim ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic? Chimia se produce pentru ca asa e mersul lucrurilor, pentru ca se produce... fara nicio explicatie si fara nicio implicare... purr si simplu... din mers... urmari? consecinte? cine se mai gandeste la ele? Mai bine le ignoram si mergem mai departe...

Poate ca sunt singura fata din familie are o explicatie pentru ceea ce sunt ... omul momentului... intotdeauna mi-a placut sa fac exact ceea ce am vrut si nu am stat sa analizez prea mult ceea ce va fi sau ce ar fi daca... si tot asa... daca vreau ceva.. vreau si gata... exact cum sunt copiii care isi doresc o jucarie...

Cu totii avem astfel de momente si daca nu obtinem ceea ce ne dorim, atunci cand ne dorim... ne ambitionam pana cand acel ceva este al nostru... simtul proprietatii sau pur si simplu rasfatul... who knows? Nu stiu decat ca trebuie... atunci cand vreau...

Mi-am construit sertare si fisiere in viata si mi-am compartimentat fiecare capitol al vietii... uneori scoti pe cineva dintr-o parte, il pui in alta parte, apoi il readuci unde era... si tot asa... sunt insa persoane care fac parte din viata noastra inca de pe vremea cand nici nu stiam ce vrem sa ne facem cand o sa fim mari... si acele persoane ajung cumva sa aiba cate o particica din fiecare sertar si fiecare fisier...sunt acei oameni care nu vor fi niciodata scosi de nicaieri caci ii dorim in viata noastra permanent ...

Ratacim prin viata si o luam pe strazi diferite, ne amestecam in multime insa orice am face, cumva ne intersectam mereu si de fiecare data zambim cu drag si ne este de ajuns... strabatem ore in sir, kilometrii peste kilometrii, ani si ani si ajungem langa aceeasi oameni pe care ii pretuim mai mult decat orice... unii ne cunosc mai bine decat ne cunoastem noi insine, altii isi pastreaza in minte imaginea noastra de candva... insa oricum ar fi... zambim si continuam sa ratacim unii pe langa ceilalti...

Ne traim propriile povesti si ne acceptam bagajele pe care le caram dupa noi ... pentru ca "geamantanele" noastre, chiar daca nu se vad... exista si vor exista intotdeauna... le purtam in spate si uneori se usureaza, alteori se ingreuneaza pe zi ce trece si ne impovareaza fiecare pas si fiecare clipa a vietii... ele sunt acolo si nu vom scapa niciodata complet de ele... chiar daca mai aruncam ceva pe drum, imediat adaugam altceva, mai mult sau mai putin important...



Sursa: Alina Maria Barac