Scrisoarea unei anonime

Duminică, 19 Decembrie 2010 20:41

In urma cu 2 zile am primit un mail de la o persoana pe care nu o cunosc... o femeie care are aceeasi varsta cu mine... am lecturat fascinata povestea ei si nu intelegeam de ce a ales sa imi trimita toate acele randuri care, parca nu se mai terminau. Aveau o incarcatura emotionala puternica si mintea nu ma lasa sa ma opresc din citit... dupa un sfert de ora am ajuns la final. Avea un post scriptum in care preciza ca imi urmareste blogul si ii place ceea ce scriu.

Ma ruga sa ii public intamplarea prin prisma propriei mele viziuni... am stat sa ma gandesc la ea si la ce poate fi in sufletul ei. M-a pus sa ii promit ca nu ii voi publica numele, lucru pe care il voi si face. Mi-a luat insa ceva timp pana sa ma decid. Asta pentru ca nu stiu daca va fi o experienta placuta. Nu am incercat niciodata sa scriu intamplarile altora, sa ma pun in pielea lor si sa incerc sa realizez cumva cam ce se intampla cu ei... o sa incerc de data asta pentru ca povestea ei mi s-a parut desprinsa dintr-un film...Sper ca macar ea sa fie multumita ca m-am decis sa ii indeplinesc dorinta. Este o premiera pentru mine asa ca am emotii....

Povestea incepe in urma cu 12 ani cand s-a cunoscut cu un el... S-au placut din prima, au simtit o atractie nebuna si cumva s-au imprietenit instant...nu au devenit iubiti asa cum s-ar fi asteptat toata lumea... au devenit prieteni...o prietenie atat de solida incat intrecea si legatura creata intre gemenii crescuti in acelasi saculet... El avea o iubita la vremea respectiva si era cel mai popular dintre baietii de liceu... ea se numara printre fetele timide care nu isi facusera un scop din a iesi in evidenta sau a cuceri pe cineva... cu toate ca emana libertate prin toti porii...intr-o zi au iesit impreuna in parc, asa cum faceau de multe ori numai ca de data asta el a sarutat-o cu atata pasiune incat s-a trezit ca inima i s-a oprit brusc... atunci, fata noastra, sa-i spunem Sonia sa ne fie mai usor, a realizat ca era indragostita pana peste poate de prietenul ei cel mai bun... nu stia de ce el a decis sa o sarute, nu stia ce este in mintea lui dar i-a placut sa se lase purtata de val... s-au plimbat ore in sir pe aleile parcului fara sa scoata un cuvant... se tineau de mana si mergeau in virtutea inertiei de care nu se inventasera cuvintele inca...

Seara, cand au ajuns acasa, in fata blocului, el i-a spus Soniei ca nu vrea sa se schimbe nimic intre ei, ca isi doreste ca totul sa ramana asa cum era inainte de sarut... Sonia a acceptat gandind ca frenezia avea sa treaca si ca pana la urma un sarut nu poate schimba totusi o prietenie atat de puternica...

Timpul a trecut si cei doi se bucurau in continuare de legatura lor, nu aveau secrete unul fata de celalalt si nu de putine ori isi petreceau ore in sir la telefon discutand nimicuri si amuzandu-se pe seama unor glume pe care numai ei le intelegeau...Schimbarea radicala avea sa vina insa atunci cand prietena lui s-a sesizat si l-a pus sa aleaga: ea sau Sonia. Nu putea intelege cum cei doi petreceau atat de mult timp impreuna fara sa se intample nimic intre ei...

Astfel ca Sonia a fost anuntata de alegerea pe care el trebuia sa o faca. L-a rugat sa nu o mai caute spunand ca intelege situatia si ca pana la urma ei erau doar prieteni pe cand el o iubea pe ea.... Zis si facut...pentru 2 zile caci Sonia s-a trezit cu el la usa in miezul noptii... a luat-o in brate si i-a spus ca nu poate renunta la ea... si-au facut un plan si au decis ca el o va cauta de cate ori va putea. Intalnirile lor au inceput sa aiba loc numai seara tarziu cand el se intorcea acasa de la iubita lui... incetul cu incetul insa...luna plina si-a spus cuvantul si au inceput sa isi dezvolte o altfel de prietenie... zilele isi vedeau de viata lor ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat iar serile le apartineau in intregime... Nu s-au gandit niciodata unde se va ajunge sau daca se va ajunge undeva... cumva, era o intelegere tacita intre ei... isi pastrau secretul cu sfintenie... se iubeau si erau si cei mai buni prieteni...era totul perfect...

Anii au trecut peste ei... cumva insa vietile lor se intersectau si isi petreceau zile si nopti uitand de tot ceea ce era in jurul lor... Practic, nici unul din ei nu stia ce inseamna singuratatea caci stiau ca pot conta unul pe celalalt in zilele ploioase...niciunul din ei nu insela pe nimeni caci drumurile lor se sincronizau cumva... cand el era singur, ea era singura...

As putea spune ca relatia lor era viziunea mea asupra unei relatii perfecte... ne iubim, apartinem unul celuilalt si cu toate astea... fiecare are dreptul la propria-i intimitate, fiecare are dreptul la libertatea proprie...

Se pare insa ca nu prea exista perfectiune...ultima lor intalnire nu a decurs asa cum Sonia isi imagina... nu se mai vazusera de ceva vreme... de data asta parca timpul era impotriva lor...de cateva luni, el insista sa o vada macar 5 minute, sa o ia in brate si sa ii spuna cat de dor i-a fost de ea, sa ii mai spuna macar o singura data cat de mult o iubeste... intotdeauna aparea insa ceva care ii despartea de momentul acela pe care si-l doreau atat de mult...

Inevitabilul s-a produs si intr-o dimineata racoroasa el i-a batut la usa. Sonia a deschis si s-au privit cateva clipe gandind ca timpul nu si-a spus cuvantul inca in privinta lor... erau neschimbati, se iubeau la fel de mult si atractia dintre ei crestea de fiecare data cand se vedeau... nu se saturau unul de celalalt niciodata... cu ani in urma isi jurasera sa traiasca astfel de clipe si cand vor imbatrani... se amuzau pe tema unei astfel de imagini si totusi si-o doreau amandoi... Doua ore mai tarziu, Sonia se machia in fata lui si se pregatea sa isi inceapa o noua zi la serviciu radiind de fericire... de data asta insa ii simtea privirea cumva altfel, ii vedea reflexia in oglinda... i-a spus ca ar vrea sa o anunte ceva dar nu stie cum. Sonia s-a intors, l-a sarutat si i-a zambit: "Cu inceputul iubirea mea! Spune... ce s-a intamplat?" Cuvintele lui i-au cazut ca o bomba care i-a dezintegrat sufletul in milioane si milioane de piese... el se casatorise si avea acasa un bebe de 2 luni... nu isi imaginase vreodata o astfel de scena si totul a luat-o prin surprindere, nu s-a gandit ca asa ceva avea sa apara vreodata intre ei... isi incalcase principiul ei de o viata si se simtea atat de josnica incat nu il putea privi in ochi... plangea in sinea ei si in acelasi timp incerca sa isi mentina taria, ca nu cumva el sa o vada cat sufera... dar, niciodata nu fusesera secrete intrei ei pana acum si uitase ca el ii cunostea fiecare gest... il auzea cum ii spunea ca el ramane acelasi, ca nu se schimba nimic intre ei, ca el o iubeste in continuare... erau niste cuvinte care se auzeau cumva de undeva de departe desi el era la doar cativa centimetri distanta...

PS: Sonia imi cere un sfat si ma roaga sa ii spun cum poate sa depaseasca un asemenea moment... se simte pierduta, simte ca nu mai are incredere in ea, simte ca nu va mai avea lacrimi pentru nimic la cate a varsat in ultimele zile...

Eu care sunt buna la dat sfaturi si praf la capitolul viata mea, simt ca nu stiu ce as putea spune acum... nu stiu ce o pot sfatui... i-am scris cateva randuri care sper ca au ajutat-o asa cum sper ca relatarea mea a fost pe masura asteptarilor ei...

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: ciocolatapicanta