Vulnerabilitate

Marţi, 08 Martie 2011 14:32

V-ati intrebat vreodata de cate ori ati spus: "nu mai fac aceeasi greseala si a doua oara" ? De cate ori ati analizat anumite situatii si v-ati declarat in fata oglinzii ca v-ati invatat lectia? De cate ori v-ati spus ca nu o sa mai suferiti de azi inainte, ca sunteti puternici, ca nimic nu va mai poate dobori, ca nimic nu va mai poate uimi? DE CATE ORI?

Cel mai important... de cate ori ati avut acea senzatie de deja-vu?

Ne place sa ne incurajam singuri, sa ne spunem tot felul de fraze marete menite sa ne determine sa credem ca suntem invincibili, ca am invatat cea mai importanta lectie a vietii, ne place sa ne privim reflexia in oglinda si sa vorbim noi cu noi, sa ne educam imaginea... sa ne creem un zid puternic intre noi si restul lumii... ne spunem atat de des ca nu exista lucru pe lumea asta care sa ne faca sa suferim, ca noi nu cunoastem vulnerabilitatea, ca sentimentele nu sunt facute pentru noi, ca suntem cei mai cei dintre cei mai cei....

Toate astea nu reprezinta decat acele momente in care ne mintim pe noi in primul rand si apoi pe cei din jur... zidurile acelea sunt facute sa fie daramate la fel ca regulile care sunt facute sa fie incalcate... cea mai mica fisura poate provoca un ocean de sentimente de care nici nu credeam ca suntem in stare... o invalmaseala de aspecte ce nu fac altceva decat sa ne arate ca nimeni nu este invincibil, sa ne arate ca orice om este vulnerabil intr-un moment al vietii si ca pana la urma starea asta este normala... sa fii vulnerabil ajuta uneori, sa fii vulnerabil nu inseamna ca esti slab, sa fii vulnerabil nu este un lux asa cum am considerat pana acum... este o simpla stare de fapt ce te loveste in moalele capului atunci cand ti-e lumea mai draga... insa poate cu un scop bine definit... niciodata nu stii ce reprezinta clipa de fata pana nu ai trait-o, pana nu devine trecut...

Si totusi... in ciuda a tot ceea ce inseamna sa fii vulnerabil te adaptezi... iti spui ca esti om si ca nu exista pe fata pamantului specimen care sa nu cunoasca suferinta mai mult sau mai putin... iti spui singur ca viata nu inseamna numai ziduri, nu inseamna numai autocontrol, numai zambetul afisat zilnic in ciuda a tot ceea ce se intampla in sufletul tau... intr-o zi obosesti de toate astea... obosesti sa te minti singur, obosesti sa te mai prefaci, obosesti sa te mai incurajezi, sa te mai uiti in oglinda si sa iti rostesti cuvinte marete legate de orice te-ar face sa crezi ca esti altceva decat esti....

Tot ceea ce construiesti se naruieste intr-o clipa si realizezi ca poti sa te ingropi in rutina zilnica, poti sa te prefaci la telefon ca esti bine si indiferent, poti sa te inchizi in casa si sa vezi cate filme vrei, sa citesti cate carti vrei... orice ai face inevitabilul se produce... atunci si abia atunci te vezi ratacit, iti vezi toate eforturile aruncate intr-un rau curgator duse cu apa cine stie unde... te lovesti de ceea ce te fereai si oricat ai incerca sa iti aduni fortele realizezi ca totul este in zadar... nimic nu poate ascunde cat esti de vulnerabil si cat te-ai mintit cu infinite incurajari... te pierzi in marea albastra si simti cu pulsul iti este atat de accelerat incat parca inima iti bate in gat undeva, tensiunea iti creste vazand cu ochii si creierul inceteaza sa ne mai oxigeneze cum trebuie... te simti atat de mic cum nu ai fost niciodata, atat de furios pe tine cum nu iti aduci aminte sa mai fi fost vreodata... iti juri ca nu iti vei mai permite asa ceva....

Pana cand? Pana data viitoare? Suntem construiti sa repetam aceeasi greseala de un infinit de ori in feluri diferite.... poate suntem o natie putin masochista... poate ne place sa suferim la nesfarsit dintr-un motiv sau altul.... indiferent de cat de puternici parem.... nu suntem altceva decat aceeasi marfa in alt ambalaj... o adunatura de oameni plini de slabiciuni...iar atunci cand cineva descopera acel punct ce ne darama si ultima caramida din zid... atunci si abia atunci ne dam seama ca oricat am incerca, nu putem reconstrui altceva... privim in jur mormanul acela de ceea ce a fost si incercam din rasputeri sa vedem prin ceata deasa ce se ridica de la atata praf lasat in urma.... nimic nu mai poate fi la fel....

Sursa: Alina Maria Barac

Foto: chaotic