Cele mai bune oferte online: reduceri la magazinele tale preferate!

Answear dEpurtat DyFashion Foggi Manzara Maroko reverse StarShinerS Zapatos Zonia

- Certificare Red Dot pentru Triflex HX1, plita cu inducție KM 7897 și un echipament profesional de laborator


- Juriul internațional de experţi în domeniu a evaluat peste 6.500 de produse, din 60 de țări

Funcționalitatea, durabilitatea și sustenabilitatea sunt cele 3 criterii principale pentru care tot atâtea produse Miele au fost recompensate cu certificarea Red Dot, un etalon la nivel mondial, în categoria Product Design 2020. Primul aspirator vertical, fără fir, Triflex HX1, plita cu inducție KM 7897 și echipamentul de spălare profesional pentru laboratoare PLW 6011 sunt cele 3 echipamente Miele ce au fost premiate, dintr-un total de peste 6.500 de produse din 60 de țări.

Suplimentar celor 3 criterii de bază, aspiratorul Triflex HX1 i-a convins pe cei peste 40 de jurați și printr-un nivel ridicat de inovație, precum și beneficiile de ergonomie oferite de design-ul premiat. Astfel, primul model vertical, fără fir, de la Miele suplinește fără niciun efort rolul a nu mai puțin de 3 tipuri diferite de aspiratoare, grație designului și tehnologiilor încorporate. Elementul central este PowerUnit, un ansamblu de motor, baterie reîncărcabilă și recipient de praf. În funcție de poziția în care este amplasat pe mâner, PowerUnit poate juca rolul unui aspirator convențional, util suprafețelor mari din locuință, dar și al unui device prin care pot fi aspirate zonele greu accesibile, precum tavanul sau sub elementele foarte joase de mobilier. Nu în ultimul rând, ansamblul poate fi utilizat și individual, fie pentru a curăța masa de firimituri, de exemplu, sau aspirarea întregului interior al unui automobil. Bateria reîncărcabilă oferă o autonomie de 60 de minute, în timp ce varianta Pro este livrată cu o baterie suplimentară, ce dublează sesiunea de aspirare.

Pentru pasionații de gastronomie, plita cu inducție KM 7897 FL oferă o flexibilitate fără precedent, grație unei alte inovații tehnologice Miele. Astfel, pe suprafața ceramică de 90 de centimetri pot fi poziționate oriunde până la 6 tigăi și oale, pentru că plita va recunoaște automat poziția lor și va activa procesul de încălzire. Mai mult, acestea pot fi mutate oricând, în orice zonă a plitei, deoarece produsul se va adapta în timp real, iar utilizatorul nu este limitat doar la anumite puncte predefinite, precum în cazul plitelor obișnuite. Datorită unei tehnologii ce implică un ecran ceramic extrem de fin, mișcarea pe suprafața plitei se face în liniște completă, în timp ce comenzile pentru nivelul temperaturii vor urmări, de asemenea, tigaia sau oala până în noul punct.

Și divizia Miele Professional a fost recompensată la această ediție Red Dot, datorită unui dispozitiv de laborator, ce permite spălarea profesională a vaselor de până la 50 de litri, în ciuda dimensiunilor extrem de reduse: doar 65 de centimetri lățime.

Despre Miele
Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2018/19 a crescut la aproximativ 4,16 miliarde de euro, cu 71% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.200 de persoane, cu 11.050 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.



epantofi.ro

Recomandari din Ghid de Shopping