Cosmetics Beauty Hair - 26-29 Septembrie 2019 ROMEXPO

Creat în 1993 și situat în Bucuresti, pe Bd. Timișoara nr. 104 E, SaveMob Group cuprinde 3 companii cu domenii diferite de activitate: SaveMob - cel mai mare atelier de restaurare/ recondiționare mobilier și obiecte de patrimoniu, Engineer Moving – servicii profesioniste de mutare și transport obiecte din patrimoniul cultural și Depozitare-ieftina.ro – servicii de demontare, ambalare, transport și depozitare mobilă în boxe speciale.


1.Cum a început această activitate?

Totul a inceput din pasiune pentru lemn, din dorinta de a reda strălucirea trecutului, din respect pentru valoare și, nu în ultimul rând, pentru că suntem niște profesionisti în acest domeniu. Utilizăm numai materiale de calitate și instrumente specifice pentru mobilier pentru ca totul să iasă cat mai bine. Când te întâlnești cu lemnul, începi să te îndrăgostești de el. Lemnul vechi este faorte prețios. Cand îl cureti pana la fibra arată ca unul nou. Și are multe avantaje. Crapă foarte greu pentru ca e deja foarte uscat. De aceea este și foarte scump. În prezent, recondiționarea pieselor de mobilier a devenit o adevarata artă și, evident, un adevarat trend. Lucru care ne bucură foarte mult, pentru că este întotdeaună îmbucurător să vedem că urmele înaintașilor noștri nu se pierd și sunt apreciate la adevărata lor valoare.

2.Ce presupune activitatea de recondiționare de mobilier? Dar cea de restaurare?

Recondiționarea presupune, în special, repararea unui obiect și repunerea lui în circulație, uneori adaptându-l la mobilierul modern. Astfel, in cazul în care nu iti permiți să schimbi mobila în funcție de tendințe, poti să încerci să-i schimbi înfățisarea recondiționând-o, chiar daca e zgariata sau si-a pierdut luciul. În schimb, restaurarea este un procedeu mult mai complicat, ce presupune revenirea obiectului la starea inițială și poate fi realizată doar de o companie avizată de Ministerul Culturii. La SaveMob oferim ambele tipuri de servicii, în funcție de solicitări.

3.În ultimii 6 ani de activitate ați recondiționat peste 10.000 de obiecte. Care sunt cele mai des cerute obiecte pentru recondiționare? Dar pentru restaurare?

Cel mai des sunt recondiționate piesele de mobilier pentru living și dining: mese de diferite dimensiuni, fotolii, canapele, scaune, birouri, vitrine si comode. Pentru ca sunt si cele mai spectaculoase si indragite obiecte vechi dar si pentru ca pot fi relativ usor integrate in cadrul locuintelor, inclusiv in cele cu mobilier modern. Mult mai rar sunt reconditionate dormitoarele poate si datorita faptului ca s-au pastrat mult mai putine piese de mobilier pentru aceste incaperi.

În privința restaurării, cele mai multe solicitări provin de la instituții care au nevoie de restaurarea obiectelor de patrimoniu, fie că sunt obiecte de cult (icoane, strane, amovon, jilțuri etc.), obiecte de artă (monumente, statuete, tablouri, rame etc.), clădiri și interioare din lemn (case vechi, uși, tocuri, podele etc.), obiecte culturale (piane și pianine) sau mobilier istoric (jilțuri, vitrine, sifoniere etc.).

4.Am observat că restaurați și obiecte bisericești. Este necesar un aviz special pentru acest tip de restaurare?

Firma SaveMob realizează și lucrări de restaurare a lemnului bisericesc. Întrucat acest tip de mobilier are o importantă valoare istorică se recomanda restaurarea lui pentru păstrarea valorii și importanței acestuia. Mobilierul bisericesc este unul masiv, greoi, cu multe tipuri de sculpturi, realizate de sculptori celebri, însă tocmai acesta este farmecul său și de aceea se urmărește restaurarea lui.

Întotdeauna este nevoie de un specialist pentru a face aceasta schimbare, fiind și nevoie de imaginația lui pentru ca obiectele si mobilierul să-și păstreze aerul de demult și să fie păstrate în forma originală cât mai mult timp. Pentru SaveMob restaurarea nu este o rutină, este o artă.

Pentru ca mobilierul bisericesc să-și păstreze valoare de patrimoniu și să fie restaurat la forma inițială este obligatoriu ca persoana sau compania care îl restaurează să aibă avizul Ministerului Culturii și Indetității Naționale.

5.Care sunt prețurile pentru reconditionare?

Este dificil de dat un pret estimativ general; de obicei preturile difera in functie de mai multe considerente: tipul piesei de mobilier, daca este restaurare sau reconditionare, existenta unor defecte vizibile sau ascunse, tipul de lemn din care este construita mobila, existenta daunatorilor etc. Toate acestea pot genera mai multe sau mai putin ore de munca, participarea anumitor specialiști, precum și folosirea unor materiale scumpe sau dificil de gasit. Spre exemplu, dacă mobilierul trebuie doar recondiționat, pretul este diferit de cazul în care trebuie restaurat deoarece în cazul din urmă restaurarea se realizează de un restaurator acreditat de Ministerul Culturii, astfel încât piesa să fie refacută în varianta originală, cu păstrarea valorii de patrimoniu; de asemenea, prețul este diferit atunci cand se recondiționează o masă sau un scaun, față de cazul în care se recondiționează un șifonier, o măsuță de toaletă sau un obiect vechi de serie limitata ori creat la comandă. De aceea, există piese de mobilier a căror recondiționare costă câteva sute de lei și piese pentru restaurarea cărora se plătesc mii de euro, în funcție de vechimea și stilul mobilierului.

Ing Mihai Save CEO SaveMob Group 

 

 

 



MuJeR.ro iti recomanda aceste magazine online:

Answear Astratex Atmosphere BabyDollFashion Chic-Diva dEpurtat DalaFashion DyFashion Farmec Fashion-24 Fashion Days Foggi HaineDelight Iarena Modlet Neer StarShinerS Vivre WildFashion Zapatos Zonia

Recomandari din Ghid de Shopping