Cele mai bune oferte online: reduceri la magazinele tale preferate!

Answear Atmosphere dEpurtat DyFashion Foggi HaineDelight Manzara Maroko Modlet Neer reverse StarShinerS WildFashion Zapatos Zonia

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță inaugurarea unui spațiu dedicat brandului Gerovital la Sibiu.

Astfel, producătorul clujean continuă extinderea rețelei de magazine proprii la nivel național, ajungând astfel la 20 centre Gerovital, de la deschiderea primului magazin din Romania, în septembrie 2016.

Situat strategic, în centrul comercial Promenada Mall - Shopping City Sibiu, pe Șoseaua Sibiului, nr. 5, noul magazin are o suprafață de 50 metri pătrați  și oferă o gamă variată de produse Gerovital și Aslavital, dar și consultanță profesională prin intermediul consilierilor în frumusețe Gerovital despre beneficiile și aplicarea produselor și despre scheme de îngrijire personalizate.

„După inaugurarea din luna iunie a magazinului din Băneasa Shopping City, în București, continuăm extinderea rețelei de magazine de brand la Sibiu. În 2016 am deschis un magazin Farmec în Sibiu, în Piața Unirii nr.1, care este un magazin de tip stradal, iar performanța magazinului, precum și feedback-ul pozitiv din partea consumatorilor și dorința lor de a le fi mai aproape și într-un centru comercial ne-au condus la decizia de a inaugura și o unitate Gerovital. Ambele magazine păstrează conceptul unic de Doctor în Frumusețe”, a declarat Mircea Coman, Manager Expansiune Comercială.

Toți cei care trec pragul noului spațiu Gerovital din Promenada Mall vor beneficia gratuit de un test de dermoanaliză, prin care se identifică nevoile obiective ale tenului și pe baza cărora le sunt recomandate cumpărătorilor produsele potrivite. În perioada 14 - 17 noiembrie clientele vor putea primi un machiaj gratuit realizat de un make-up artist Gerovital.

De asemenea, în perioada 15 - 21 noiembrie se va desfășura campania de Black Friday, care constă în reduceri de până la 50% la o gamă variată de produse din gamele Gerovital și Aslavital.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca - cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc - rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În noiembrie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea și un magazin Gerovital deschis prin sistemul de franciză, la Bacău.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania  
Instagram: www.instagram.com/farmec 
Site şi magazin online: www.farmec.ro



e-clean.ro/

Recomandari din Ghid de Shopping