La nivel global, la fiecare 5 secunde o persoană moare din cauza Accidentul Vascular Cerebral


În România, rata de mortalitate prin AVC atinge un procent alarmant (21,64%), iar la nivel național este a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare.

Amarisia Social Lobby and Advocacy alături de Creative Education demarează campania de prevenție și educație în sănătate „Aleg să previn!” și își propun în prima etapă a campaniei să culeagă informații despre nivelul de cunoaștere al publicului larg cu privire la accidentul vascular cerebral (AVC).

Prevenția, dar și conștientizarea riscurilor unui AVC pot fi realizate doar prin a cunoaște întâi care este gradul de informare al publicului larg cu privire la această afecțiune.  Provocarea celor doi parteneri este de a dezvolta o campanie de conștientizare și educare a populației referitor la cunoașterea și prevenirea semnelor care duc la dezvoltarea unui AVC.

Campania debutează cu o analiză a gradului de cunoaștere cu privire la această afecțiune și are scopul de a umple golurile informaționale, în acest fel făcându-se un pas important în prevenția acestei afecțiuni devastatoare.

Strategia este de a reduce și de a depăși mentalitatea „se întâmplă doar persoanelor în vârstă”. Accidentul vascular cerebral este o boală imprevizibilă, care poate fi declanșată de factori pe care oamenii îi consideră inofensivi. Tinerii pot fi și ei victime ale acestei afecțiuni, iar de aceea, important este să fim conștienți și să putem fi cu un pas înaintea unei boli prevenibile.

Accidentul vascular cerebral este o afecțiune care întrerupe circulația sângelui în arterele care duc oxigenul către creier. Când o parte din creier nu poate primi sângele (și oxigenul) de care are nevoie din cauza unui cheag de sânge, atunci se produce un accident vascular cerebral.

În cazul în care un vas de sânge este obstruat, atunci discutăm despre un accident vascular ischemic care are și cea mai mare frecvență, fiind prezent la 87% din cazuri.  Pe de altă parte, un vas de sânge slăbit care se rupe duce la declanșarea unui accident vascular cerebral hemoragic. Cele două tipuri de vase de sânge care cauzează de obicei un accident vascular cerebral hemoragic sunt anevrismele și malformațiile arteriovenoase (AVM).

România înregistrează anual aproximativ 60.000 de cazuri de AVC, dintre care sunt 8.200 sfârșesc prin decese. Prevenirea factorilor de risc vascular poate reduce cu 80% producerea unui AVC. Există tratamente de prevenție a AVC , prin care se poate reduce riscul de AVC la trei sferturi din pacienții diagnosticați și tratați”, a declarat  Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, Președintele Societății de Neurologie din România.

Această rată încurajatoare de reducere a riscului de apariție al unui AVC justifică nevoia unei campanii de conștientizare a riscului provocat de această afecțiune necruțătoare, de informare asupra cunoașterii semnelor și cauzelor de incidență și de motivare a prevenției în rândul publicului larg este.

Fii alături de această inițiativă completând formularul de mai jos: bit.ly/2vgxvHM 

Mai multe informații despre campania „Aleg să previn!” care începe cu data de 25 ianuarie 2020, pot fi regăsite pe alegsaprevin.ro

Facebook.com/Alegsaprevinro

Instagram.com/Alegsaprevin.ro



avon.ro

Recomandari din Ghid de Shopping