Cosmetics Beauty Hair - 26-29 Septembrie 2019 ROMEXPO

Mai alearga romanii - infografic Preda Publishing

Alergarea este cel mai practicat sport din România. Nici fotbalul, nici voleiul şi nici baschetul nu depăşesc în preferinţele românilor acest sport individual. O dovedesc chiar statisticile: 61 % dintre persoanele din mediul urban din România, care s-au declarat interesate de sport, au practicat alergarea în ultimul an. Jumătate dintre cei care aleargă o fac cel puţin o dată pe săptămână, 29% de 1-3 ori pe lună şi 21% mai rar de o dată pe lună. Surprinzător sau nu, copiii sau adolescenţii (3 – 18 ani) sunt întrecuţi de adulţi, şi asta pentru că doar 32% practică alergarea ca sport. In consecinta, legati-va sireturile si iesiti afara la alergare! Satisfacţiile nu vor întârzia să apară atât la nivel fizic, psihic, cât şi social.

De la un simplu zambet la hohote de ras: Actorul HORATIU MALAELE  face o demonstratie inegalabila de virtuozitate in noua reprezentatie a recitalului - Sunt un orb

Spectacolul „Sunt un orb“ nu este singurul din palmaresul talentatului actor si regizor, Horatiu Malaele, cu zeci sau chiar sute de reprezentatii jucate cu casa inchisa ani la rand. Recitalul excepțional ”Sunt un orb” revine in inima capitalei, pe 13 noiembrie  la cinematografului Patria, sub auspiciile avertismentului cu care deja ne-a obisnuit, „pericol de ras in hohote“.

Gala Crucii Rosii Romane a strans fonduri pentru continuarea poiectului - Puncte de prim ajutor in zone izolate

Vineri, 9 octombrie, a avut loc cea de-a IX-a ediție a Galei Crucii Roșii, găzduită de Televiziunea Română. Evenimentul umanitar din acest an a avut ca temă continuarea și extinderea proiectului „Puncte de prim ajutor în zone izolate” care se adresează comunităţilor izolate din mediul rural ce nu dispun de servicii medicale permanente iar serviciul de ambulanță se află la distanță.

Craciunul in tara si Revelionul in Dubai - unde isi petrec romanii vacantele de sarbatori

Piețele de Crăciun din marile orașe, seri cu familia la munte, în țară, petreceri de Anul Nou în Dubai sau pe Costa del Sol - turiștii români au preferințele lor când vine vorba de vacanța de sărbători. În ultimii ani, seniorii sunt printre cei mai activi turiști în această perioadă, motiv pentru care au fost create programe speciale pentru ei.

Bucuresti, in topul celor mai indragite 25 de orase din lume!

Micul Paris a surclasat de această dată Parisul și este în top 25 cele mai populare orașe din lume! Astfel și-a găsit un nou loc pe harta lumii, având acum vecini precum Hong Kong, Lima, Lisabona sau Istanbul! Mogulul Mr. Monopoly și fanii jocului au reorganizat harta mapamondului și au plasat 24 dintre cele mai populare orașe din lume, printre care și Bucureștiul reprezentat de Aeroportul Henri Coandă, pe tabla jocului Monopoly Here & Now.

Nu rata lansarea oficiala Kardashian Beauty Hair in Romania!

Patrick Kalle si Rocky Vitelli, International Art Directors pentru Farouk Systems, vin in Romania pe 12 octombrie unde vor sustine un show de exceptie dedicat hairstilistilor. Evenimentul va fi unul inedit, va avea loc lansarea liniei profesionale de hairstyling a celebrelor surori Kardashian, se va prezenta cea mai noua colectie Farouk Systems si ultimele trenduri in materie de tunsoare si hairstyling.

Speakerii conferintei - Metode accesibile de promovare

Raluca Radu (Strategy & Marketing Manager GPeC), Laura Pascu (Specialist PR), Adrian Enache (Managing Director The Masterplan), Razvan Nicolescu (Producator executiv TVR2),  Ioana Lintoiu (Managing Partner al agentiei AI PR! Consulting, PR & Events), Sorin Manica (Specialist marketing) vor discuta in cadrul evenimentului despre modalitati de promovare specifice unor domenii precum e-commerce, PR sau online.

UniCredit Bank prezinta la Timisoara expozitia "Play&Rewind - Amintiri, jocuri si povesti in designul romanesc"

Expoziția "Play&Rewind- Amintiri, jocuri şi poveşti în designul românesc” va avea loc la Timișoara, între 16 și 18 octombrie. Aceasta va fi găzduită de Ambasada, un spațiu-nucleu al industriilor creative din Timișoara, și va putea fi vizitată zilnic între orele 10.00 și 22.00. Vernisajul va fi pe 16 octombrie, începând cu orele 19.00.

Carmen Negoita sustine produsele BIO la preturi NATURALE

Carmen Negoita, binecunoscuta pentru stilul de viata sanatos pe care-l duce,  isi exprima  din ce in ce mai puternic  aceasta optiune.  Acum, bloggerul sustine produsele BIO la preturi NATURALE. Miercuri, 30 septembrie, a avut loc inaugurarea magazinului BIORITMO, din AFI PALACE COTROCENI, unde Carmen Negoita a demonstrat tuturor ce inseamna sa folosesti produse naturale, sa gatesti raw vegan, sa traiesti BIO, sa traiesti NATURAL.

Intareste-ti sistemul imunitar cu ajutorul masajului

Masajul terapeutic  nu doar relaxeaza, dar  intareste si sistemul imunitar. Chiar daca iti pare greu de crezut, afla ca 45 de minute de masaj  pot creste numarul de limfocite. Acele celule din sange,  care joaca un rol extrem de important pentru apararea corpui de boli.

IMAX sarbatoreste sala cu numarul 1000

Începutul lunii octombrie 2015 a marcat un moment aniversar important pentru lumea inovaţiilor tehnologice din cinematografie: lansarea celei de-a 1000-a săli IMAX din lume în Wanda Cinemas din Taiyuan, China.

Stejarii Country Club organizeaza selectia pentru Scoala de Judo Alina Dumitru

Stejarii Country Club organizează duminică, 11 octombrie a.c., începând cu ora 10:00, etapa de selecţie pentru Şcoala de Judo Alina Dumitru, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani. Atât procesul de selecţie, cât şi cursurile ulterioare vor fi puse gratuit la dispoziţia celor mici. Selectarea copiilor va fi realizată de către o echipă de profesionişti, în prezenţa campioanei olimpice Alina Dumitru.

Lidl, cu ajutorul clientilor sai, a donat 5 motociclete de interventie urbana catre SMURD

Campania de donații la casele de marcat din magazinele Lidl - „Donează pentru cei care Salvează!”, desfășurată la nivel național pe o perioadă de 6 luni în beneficiul Fundației pentru SMURD, a colectat fonduri în valoare totală de 100.000 de euro. Lidl a suplimentat aceste fonduri cu 50.000 de euro, ajutând astfel la achiziționarea unui număr de 5 motociclete de intervenție urbană pentru SMURD.